Elena: Doresc să împărtășesc o nouă minune care a avut loc în viața mea, datorită preaiubitului meu sfânt și prieten, Efrem.

Doamne ajută! Doresc să împărtășesc o nouă minune care a avut loc în viața mea, datorită preaiubitului meu sfânt și prieten, Efrem. L-am cunoscut în urmă cu aproximativ 3 ani și jumătate și l-am simțit nelipsit prezent în viața mea. Deși știu că tot binele pe care îl primesc și răul de care sunt ferită sunt datorită mijlocirii sale către preamăritul Dumnezeu, sunt momente când unele lucruri nu merg așa cum le-am stabilit. Am plecat la drum lung (într-o altă țară) pentru o întâlnire foarte importantă. Ajunsă acolo, mi s-a refuzat ceea ce planificasem, din cauza lipsei unui document, pe care nu îl primisem niciodată din partea instituției respective. Încercam să explic situația, că am intrat în posesia acestuia doar prin intermediul emailului și în continuare am fost refuzată. M-am rugat de pe telefon (rugăciunea grabnic ajutătoare) cu lacrimi în ochi și la mai puțin de un minut situația s-a rezolvat. Poate sunt zile în care mă gândesc mai mult la lipsuri și uit să conștientizez că am primit cea mai mare binecuvântare a vieții, aceea de a-l avea pe Sfântul Efrem cel Nou alături de mine nelipsit. Așa cum îi spun și sfântului mereu, toată viața o voi trăi mulțumindu-i pentru că mi s-a făcut cunoscut, deoarece m-a scos din prăpastie când viața mea era la pământ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *