Anonim: Mărturisesc si eu o minune care a avut loc acum doi ani la examenul de titularizare.

Mărturisesc si eu o minune care a avut loc acum doi ani la examenul de titularizare. Înainte de examen fiind foarte cald afara, s-a hotărât in ultimul moment cu 48 ore inainte de examen să se schimbe centrele de examinare pentru a avea mai multa răcoare (ceea ce nu am avut). Fiind extrem de preocupată cu recapitularea materiei, teste etc nu am mai intrat pe internet, de altfel nici nu am știut că s-au schimbat toate centrele de examinare. In ziua examenului am hotărât să nu-mi iau telefonul și am plecat spre locația știută. Ajunsă la școală am observat ca nu era mișcare, cum ar fi trebuit să fie, erau doi muncitori care schimbau ceva , mirată i-am intrebat, aceștia răspunzându-mi că nu se mai ține acolo examenul ci in alte două locații și nu știu precis. Am alergat până în bulevard pomenindu-l neîncetat pe Sfântul Efrem cel Nou să nu mă lase! Ajunsă in strada mare, am rugat pe un polițist să mă ajute să cheme un taxi pentru ca pierd examenul. ( nu aveam telefonul la mine). M-a ajutat am mers repede cu un taxi la cele doua locații spuse de muncitori, am găsit până la urmă centrul de examinare contra timp, era deja 8 si 25, subiectele veneau la 9 , accesul in sală se făcea până la 8 si puțin.

Portarul mi-a spus ca s-a închis ușa si nu mai crede ca mai pot intra. L-am pomenit tot timpul in gand pe Sfântul Efrem cel Nou să mă scoată din această ispită. Am alergat până la ușa sălii de examen am intrat ultima, m-au primit pana la urmă. Subiectele au întârziat până la 9 si 20 si am avut timp sa mi trag sufletul. Am luat examenul din prima si am luat si post fiind doar 3 locuri la dispoziție in tot județul. Anul acesta tot cu Sfântul Efrem cel Nou am luat un alt examen de mare importanță. Am citit acatistul Sfantului Efrem împreună cu paraclisul Maicii Domnului. Sa-i cereți ajutor in toate examenele și să aveți încredere chiar si atunci cand pare ca totul se prăbușește! Slavă lui Dumnezeu pentru toate ! Slavă Sfântului Efrem cel Nou și Maicii Domnului grabnic ajutatori in examene !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *