Alexandra: Aș vrea să vă povestesc minunea Sfantul Efrem cel Nou în viața mea.

Aș vrea să vă povestesc minunea Sfantul Efrem cel Nou în viața mea. De mult timp tot am avut un stres cu lucrarea de licență. Am avut un an foarte greu din punct de vedere emoțional și psihic și mi a fost greu să mă concentrez pe licență. Acasă nu era liniște, la muncă aveam stres des, sesiunea cu ultimele examene din facultate era foarte aproape de susținerea licenței. M-am tot rugat Sfântului să mă ajute, iar cu vreo o lună înainte am descoperit ca exista o carte cu rugăciuni speciale pentru ajutor la examene. Eu deobicei am emoții foarte mari și mi-e teamă că mă încurc sau mă blochez. Vreau să vă spun ca am și învățat în fiecare zi ca să reușesc, însă Sfântul Efrem cel Nou m-a ajutat enorm: am intrat în sala, mi-am prezentat lucrarea, am și răspuns la întrebările adresate și apoi am simțit o ușurare foarte mare. Am luat nota 10. Mare făcător de minuni, grabnic și mult ajutător este Sfântul Efrem cel Nou. Chemati-l în rugăciune oricând și la bine și la rău și nu vă va lăsa. Îi mulțumesc pentru tot ajutorul și toate rugăciunile și mijlocirile făcute către Domnul și Măicuța Domnului. Fiindcă Măicuța Domnului e mult milostivă și grabnic săritoare și ajutătoare mereu când o chemam și mereu Îl roagă pe Domnul Hristos, Fiul Său, pentru noi. Nimic n-aș fi reușit fără ajutorul Lor. Tare mi-ar plăcea să ajung în Grecia la moaștele Sfântului Efrem cel Nou ca să îi mulțumesc. Mă va ajuta Domnul, sunt sigură.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *