Vreau să dau și eu mărturie despre minunea pe care Sfântul Efrem a făcut-o cu noi. Am schimbat tableta mașinii, însă după montare nu mai funcționa. Problema era că nu mă mai puteam întoarce la persoana care o instalase, deoarece în aceeași seară trebuia să plecăm în România. M-am rugat Sfântului Efrem să ne ajute, iar după puțin timp, tableta a început să funcționeze. Pe tot drumul spre România m-am rugat Sfântului Efrem să ne ocrotească. La un moment dat, în timp ce conduceam, am ațipit pentru o clipă. Slavă lui Dumnezeu, fiica mea a fost atentă și a strigat la mine, iar astfel am evitat o posibilă tragedie. Îți mulțumesc, Sfinte Părinte Efrem, că ai grijă de noi, păcătoșii, și că mijlocești înaintea lui Dumnezeu pentru noi. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!