Vin din nou cu mărturisiri despre ajutorul Sfântului Efem cel Nou și a Sfintei Cuvioasa Paraschiva, a Macii Domnului și a multor sfinții și nu în ultimul rand Dumnezeu cel Mare și Iisus Cristos. Am avut mai multe necazuri și încă mai am, atât pe plan financiar cât și unele situații care normal nu se puteau rezolva asa repede pe cum s-au rezolvat. Mașina soțului s-a stricat rău de tot și în aceeași zi și mașina mea. Sotul fără mașina nu poate lucra sa aducă un venit în casa. Piesele erau niște piese care nu vin asa de pe o zi pe alta și ma gândeam ca sigur o luna nu va mai putea lucra. M-am rugat Sfântului Efem sa mijloceasca pt noi în aceasta problema și nu a întârziat sa ne ajute, piesele au venit foarte repede și deja după nici două săptămâni mașina era reparata și soțul poate lucra. Pe lângă aceasta minune, credeți-mă ca nu este zi sa nu ii simt ajutorul oridecateori îl rog. Mare este puterea lui Dumnezeu prin rugăciunile sfinților. Cu credință și cu încredere toți acești sfinți ne așteaptă sa le cerem ajutorul și ei vin degrabă. As avea multe de mărturisit despre aceste ajutoare și despre ce schimbări am parte în viata mea de când am descoperit acest sfânt minunat, Sfântul Efem cel Nou. O sa mai revin cu marturii pt ca asa am promis sfântului si poate prin aceste marturii scrise de noi aici, o sa ajutam și pe alții aflați în diferite situații. Dumnezeu sa fie cu noi și sa primească rugăciunile noastre aduse prin mijlocirea tuturor sfinților.