L-am descoperit pe Sfântul Efrem cu ceva timp în urmă, m-am rugat la icoana sfântului pe care o aveam pe masă în camera mea, dar şi când ajungeam la Radu Vodă! S-a întâmplat ca în ziua de 5 mai, soțul meu să aibă un teribil accident de maşină, din care a scăpat ca prin minune! Maşina a fost distrusă, la fel şi cealaltă cu care s-a lovit, dar nici celălalt şofer nu a avut leziuni majore. A urmat o perioadă de coşmaruri, de durere sufletească majoră, până când am realizat ca Sfântul Efrem a fost cel care ne-a salvat dintr-o mare tragedie! S-au şters ca prin minune toate urmele, nu au fost alte consecințe majore, nu am spus nimănui, am dus această durere doar noi şi copii, iar când am predat ce mai rămăsese din maşină, am început să ne liniştim! Mulțumesc Sfântului Efrem, de ziua sa, a făcut o mare minune cu noi! Doamne ajută tuturor, rugați-vă cu credință!