Sfinte Parinte Efrem, iartă-mă pe mine, necredincioasa! Prin aceasta mărturie ii cer încă o data iertare Prebunului Părinte pentru scepticismul cu care l-am primit în viața mea. În urma cu mai mulți ani aveam de trecut un examen destul de greu. Eram descurajata și atunci, intr-un astfel de moment, cumnata mea mi-a vorbit despre Sfantul Efrem și minunile pe care le-a săvârșit. Când mi-a pus Acatistul in mâna și mi-a recomandat sa îl citesc 40 de zile mi-am spus ca pentru sine „Nu sunt vrednica de o minune, ce poate sa facă Sfântul pentru mine!?!” Nu negam existența și puterea Sfinților, dar simțeam ca nu mi se poate întâmpla chiar mie. Nu îmi amintesc dacă l-am citit chiar în fiecare zi pana in ziua examenului, dar știu sigur ca îl citeam când ma simțeam deznadajduită și incercam sa ma conving de puterea lui.
Ajunsă în ziua examenului, așteptăm să se întâmple minunea, sa deschid subiectul și sa știu tot. Stupoare! Nu știam nimic! Primul subiect era ambiguu, despre al doilea puteam sa scriu doar din experiență. În fine, scriu tot ce știu și îmi tot ce imi trece prin cap legat cele doua subiecte.
După examen ma suna cumnata mea și îmi zice: ” Ia spune, te-a ajutat Sfântul sau nu?” Răspunsul meu a fost unul obraznic și mi-a fost rusine încă de cum l-am rostit, dar a ieșit din gura necontrolat” Nu m-a ajutat deloc, mai mult m-a încurcat.” In ziua următoare am întrat în „camera de tortura”, locul unde învățăm, sa îmi strâng materialele din care ma pregătisem și atunci am mai citit o data Acatistul. Am observat ca ma mai liniștisem sufletește și mi-am propus atunci sa nu-mi caut rezultatul în ziua afișării. Intr-una din nopți am visat ca eram intr-un loc cu multa lume, ceva de genul unei petreceri câmpenești și cineva, o persoana pe care nu mi-o amintesc, dar îmi era totuși familiara , mi-a spus printre altele( pe care nu mi le mai amintesc) :” – …și sa știi ca ai scris ce trebuie!”.
Am plecat în acea dimineața în oraș și intr-una din stații urca in microbuz o fata pe care o întâlnisem în vis. Nu îmi venea sa cred, era o coincidență prea mare, mai lipsea doar partea cu ” …ai scris ce trebuie!” Eram uimită, un licăr de speranța începea pâlpâie în sufletul meu.
M-am ținut de cuvânt și nu am cautat rezultatul în ziua afișării, eram destul de liniștită, am plecat de acasă fără telefon. Când m-am întors aveam vreo 7 apeluri de la cumnatul meu. Mi-a fost teama sa sun înapoi, știam ca are legătură cu răspunsul. M-am gândit apoi, dacă as fi picat nu ar fi insistat sa ma sune de atâtea ori ca să ma întristeze. Mi-am făcut curaj, am sunat și am auzit de la celalalt capat „Felicitari!”
Îți mulțumesc Sfantul Efrem pentru purtarea ta de grija și te rog încă o data, iarta-ma pentru necredința mea! Fii lângă noi în fiecare zi a vieții noastre și ajuta-ne sa fim oameni buni și plăcuți lui Dumnezeu! Amin!