Hristos a Înviat ! Vreau să mărturisesc și eu ajutorul primit de fiecare dată când m-am rugat Sfântului. Am aflat prima dată de el când eram prin clasa a 6-a și am găsit în casă o carte cu minunile,acatistul și paraclisul Sfântului. În acea perioadă nu aveam gânduri referitoare la un viitor in teologie,prin clasa a 8-a m-am hotărât să urmez seminarul,până atunci am avut multe binecuvântări din partea lui dar și pe timpul seminarului. M-a ajutat de fiecare dată când am avut un necaz sau i-am cerut ajutorul. În prezent sunt student la medicină. Examenele fiind foarte grele pentru mine deoarece în liceu nu am făcut deloc materiile de bază ale medicinei cu ajutorul Sfântului Efrem și a Maicii Domnului am reușit să trec cu bine peste toate. Când am avut și alte probleme ce țin de sănătate sau viața personală am primit ajutor,chiar și atunci când i-am trimis o scrisoare în vara anului 2025 prin care am cerut puțin ulei de la candela sfântului iar după 2 luni de așteptare am primit ulei și iconiță de la mănăstirea sfântului. Mare este ajutorul primit din partea Sfântului Efrem cel Nou !
Sfinte,roagă-te și pentru noi păcătoșii ! Amin ! George, 2026