Descoperirea Moastelor Sfantului Efrem cel Nou – 3 ianuarie 1950
Atat viata, cat si faptele si martiriul sfantului, dimpreuna cu Sfintele lui Moate, au ramas tainuite vreme de mai bine de cinci sute de ani. Din randuiala lui Dumnezeu insa, Sfantul Efrem cel Nou va fi descoperit in ziua de 3 ianuarie 1950.
In acea vreme s-a ridicat o manastire de maici pe locul celei vechi, in care a vietuit o vreme Sfantul Efrem cel Nou. Stareta de atunci, maica Macaria, adormita in Domnul la data de 23 aprilie 1999, se plimba printre ruinele manastirii celei vechi, primind gandul despre multimea Sfintelor Moaste ce au hranit acel pamant sfant.
Vreme indelungata, maica s-a rugat lui Dumnezeu sa o invredniceasca de a-i descoperi macar unul dintre multimea sfintilor martirizati in acel loc. In chip minunat, maicii i s-a descoperit sa sape intr-un anumit loc din zona. Chemand pe unul dintre muncitorii ce munceau la manastire, maica i-a aratat locul cu pricina si l-a rugat sa sape acolo. Nevrand, muncitorul a plecat la treaba lui. Maica s-a ruga insa lui Dumnezeu sa nu ii ajute aceluia. Incercand sa munceasca cele spre care plecase, muncitorul nu izbuti nimic, toate mergandu-i pe dos. Aducandu-si aminte de maica stareta, el veni si facu ascultare.
Muncitorul incepu sa sape, oarecum mahnit de aceasta cerere lipsita de rost. Sapand grabit si fara de grija, maica l-a rugat sa sape mai lin, spre a nu stica Moastele pe care le va gasi. Luata in ras, muncitorul a continuat pana ce dade de Capul unui sfant, minunat mirositor. Inmarmurit, muncitorul a cazut la pamant.
Plecand muncitorul, maica a ingenuncheat si a sarutat cu mare evlavie sfintele Moaste. Sapand cu mainile sale, ea a dat peste manecile rasei sfantului, pastrata neputrezita, precum si peste corpul intreg al unui sfant mucenic.
Savarsind in acel loc slujba Vecerniei, maica auzi in spatele ei pasii unui barbat ce pasea sigur pe el. Dintr-o data, auzi zicandu-i-se: „Cat timp vrei sa ma mai lasi aici?” In acea clipa, ea vazu inaintea ei un calugar inalt, cu barba pana la piept. Maica i-a raspuns, zicand: „Iarta-ma, dar maine, cum se lumineaza de ziua, voi avea grija de tine.” Atunci, sfantul s-a facut nevazut.
A doua zi, maica Macaria a curatat Sfintele Moaste si le-a asezat in Altarul bisericii manastirii, inaintea lor aprinzand o candela. In aceeasi noapte, Sfantul Efrem cel Nou i-a aparut maicii, in vis, spunandu-i numele sau, cat si cele despre viata lui. Mai apoi, maica le va aseza inaintea sfintei lui icoane, spre inchinare si mangaiere celor ce vin si cad cu credinta inaintea lor.
Mai multe amanunte despre Sfantul calugar Efrem avea sa afle o femeie angajata la fundatia manastirii. Acesteia, sfantul i s-a aratat in vremea rugaciunii, zicandu-i: „Sunt marele mucenic Efrem. M-am nascut la 14 septembrie, ziua Sfintei Cruci si tot la 14 septembrie de Sfanta Cruce a inceput mucenicia mea, pe cand aveam patruzeci si doi de ani. Sa ii spui Macariei sa-mi ridice un mic paraclis in cotitura drumului. Acolo obisnuiam sa stau sa ma odihnesc. Mormantul mi-a fost o pestera. Barbarii si mort ma torturau.”
In data de 29 aprilie 1966, sfantul i s-a aratat unei alte maicute, careia i-a descoperit cele legate de moartea lui martirica. Moastele Sfantului Efrem cel Nou se afla in biserica centrala a manastirii, ele savarsind nenumarate minuni.